Finanțarea este principala grijă a tuturor organizațiilor neguvernamentale românești, iar o diversitate sănătoasă a resurselor de finanțare pare a fi răspunsul multor organizații pentru finanțare. Un mix de finanțări publice flexibile, companii private, donatori individuali și activități producătoare de venituri pot ajuta organizațiile să atingă acel echilibru de cash-flow care le permită să își urmărească misiunea până în pânzele albe.

Există însă probleme sociale si civice care fie nu există ca prioritate pentru cele mai multe dintre programele CSR locale, fie sunt asociate cu „probleme de risc reputațional” pentru companii sau donatorii individuali, iar resursele publice dedicate lor sunt nesemnificative comparativ cu nevoia. Pentru astfel de organizații, diversitatea surselor de finanțare și sustenabilitatea sunt greu de atins, dar nu imposibil.

Am stat de vorbă cu două organizații foarte active, Carusel şi Miliţia Spirituală, despre cum se descurcă şi mai ales la ce sustenabilitate financiară visează. Mai jos, povestea, dar şi lecţiile învăţate ei…

 

Carusel: Cei care vor să rămână într-o zonă de happiness fără sfârşit nu ne vor finanţa niciodată

Marian Ursan, director executiv al Asociaţiei Carusel, un ONG ale cărui programe ajută la îmbunătățirea vieții persoanelor consumatoare de droguri și alcool, a celor care practică sexul comercial, care trăiesc pe stradă sau provin din medii dezavantajate socio-economic, spune că este importantă educarea finanţatorilor care de multe ori nu înţeleg că organizaţia are nevoie să plătească şi salarii sau chirii.

„Finanţările Carusel sunt în special pe proiecte. Noi nu avem resurse care să acopere cheltuielile obişnuite ale Asociaţiei. Absolut toate finanţările noastre sunt în cadrul unor proiecte, iar o parte din finanţare trebuie să meargă către administrativ, astfel încât să putem să plătim lumina, factura de gaze, papetărie şi aşa mai departe. Noi nu avem aşa-zisul core funding”, ne-a povestit Ursan.

În opinia sa, este important ca finanţatorii să înţeleagă că o organizaţie nu are cum să ofere doar mâncare sau asistenţă medicală şi socială, fiind necesare şi resurse financiare care să acopere administrativ activitatea asociaţiei, de la spaţiu, la contabilitate şi salariile angajaţilor. În ultimii ani, însă, lucrurile s-au mai îmbunătăţit.

„În România nu există încă o cultură bine dezvoltată a donaţiilor. Oamenii nu sunt încă obişnuiţi să îşi facă un buget al familiei, să prevadă o sumă pentru o cauză în care ei cred. Deocamdată. În acelaşi timp deşi, să spunem Carusel este una dintre cele mai non-vandabile organizaţii, nişte cauze puţin înţelese, chiar şi în cazul nostru, în ultimii doi ani pot să spun că chiar şi aici modelul de finanţare s-a îmbunătăţit„, a precizat Ursan.

Carusel a pornit la drum cu nişte donaţii individuale, reuşind pe parcurs să câştige încrederea autorităţilor, dar şi a firmelor, asociaţia vizând bugetele de CSR ale marilor companii private din România. ONG-ul are o politică foarte strictă în ceea ce priveşte echilibrarea surselor de finanţare astfel încât să nu depindă de o singură sursă de venit.

„Noi nu prea avem bani publici. Putem să ajungem la o treime din bugetul nostru anual venituri dinspre zona publică. Mai degrabă am prefera să fie, de exemplu, materiale puse la dispoziţia noastră de către autoritatea locală sau centrală şi mă refer aici la consumabilele medicale în special, însă dacă trecem de procentul acesta, de valoarea aceasta de o treime, atunci ceva nu e în regulă. Nu e în regulă pentru că pe de o parte ţinem foarte mult ca bugetul nostru să fie echilibrat, sursele noastre de finanţare să fie identificate cu o pondere mică astfel încât să avem în vedere sănătatea financiară a organizaţiei, pe de altă parte vizăm independenţa şi libertatea noastră de mişcare, lucru pe care îl putem obţine tocmai neavând bani publici şi practic având o libertate. Eu nu spun că acolo unde bani publici opţiunile tale sunt limitate sau capacitatea ta de a te exprima în public sau împotriva unei instituţii sau alta te limitează, totuşi într-o relaţie de parteneriat cu o instituţie publică lucrurile se complică puţin”, a explicat Ursan.

Pentru a face rost de finanţări, Asociaţia Carusel „scrie foarte mult” şi încearcă să îşi construiască relaţii cu toţi finanţatorii la care aplică.

„Scriem propuneri de finanţare, companiile mari de obicei au o componentă de CSR pe care noi o vizăm. Sunt colegi ai mei care monitorizează piaţa de CSR şi acolo unde, chiar dacă şansele noastre sunt mici, aplicăm. Aplicăm unu pentru că ne interesează să câştigăm, dar chiar dacă nu câştigăm intrăm în relaţie cu un potenţial finanţator. Cred că într-un final o propunere este analizată şi în momentul în care sunt furnizate suficiente date cred că aceste companii vor lua în considerare mai devreme sau mai târziu şi zona în care noi activăm”, a spus directorul executiv al organizaţiei.

El recunoaşte că există o anumită reticenţă din partea unor finanţatori care nu sunt prea dornici să se asocieze cauzelor Carusel, însă această mentalitate ar trebui să se schimbe.

„Cred mai degrabă că ţine de identitatea lor modul în care ei se poziţionează în piaţă şi dacă vor să rămână într-o zonă de happiness fără sfârşit şi soare pe cerul albastru, atunci ok, ei nu vor intra într-o relaţie cu noi, categoric. Dar pe de altă parte, o companie mare care are un buget de CSR considerabil este o companie care nu are nevoie de încă o bilă albă venită din partea comunităţii, ci mai degrabă are o putere suficient de mare încât să înţeleagă dificultăţile din comunităţile în care ei lucrează şi mai mult de atât, chiar dacă aparent iau o decizie care să vină în contradiţie cu imaginea lor, rămâne totuşi o decizie bună pentru că rezolvă sau încearcă să rezolve o problemă în comunitate”, spune Ursan.

Întrebat la ce sustenabilitate financiară visează, directorul Carusel spune că nu ştie dacă şi-ar dori să stea liniştit, pentru că o organizaţie care stă liniştită „pierde din control şi pierde din calitatea serviciilor”, însă recunoaşte că şi-ar dori să nu mai aibă lună de lună grija chiriilor.

Majoritatea echipei Carusel este angajată cu carte de muncă la Asociaţie, colegii care sunt la facultate sau la master lucrează cu jumătate de normă, iar consultanţii externi pe bază de proiect. În ciuda taxelor şi impozitelor pe care le virează lună de lună la bugetul statului, Ursan spune că nu şi-ar dori facilităţi fiscale, deoarece atunci „o să vedem foarte multe companii care îşi schimbă haina şi se vor denumi asociaţii sau fundaţii aşa cum dacă privim puţin în urmă, la începutul anilor 90, când pentru ONG-uri exista o facilitate fiscală, cea legată de înmatricularea autoturismelor, moment în care toată lumea şi-a făcut câte o asociaţie, câte o fundaţie ca să poată să îşi înmatriculeze o maşină la mâna a doua din Germania sau din Franţa”.

Miliţia Spirituală: „Primul impact e pfu – ori e o chestie religioasă, ori e o chestie extremistă”

Miliţia Spirituală, o organizaţie non-guvernamentală cu peste 14 ani de activitate care îşi propune să mobilizeze conştiinţa civică activă şi spiritul solidarităţii cetăţenilor, are la rândul său dificultăţi atunci când vine vorba de atragerea 1i menținerea mixului de finanţări, deși este printre puținele organizații românești care se preocupă serios de educația și implicarea civică a tinerilor de liceu.

Primul lucru faţă de care potenţialii finanţatori se arată sceptici este chiar numele.

„E aproape imposibil să obţinem bani. Mai degrabă mergem pe la prieteni şi reuşim să punem bani de o tabără şi aşa mai departe. Pentru noi ca organizaţie, având în vedere şi denumirea pe care o avem, e foarte greu. Plecăm cu un minus din start, oriunde. Primul impact e pfu – ori e o chestie religioasă, ori e o chestie extremistă. Cumva ne-am asumat de la bun început. Nu am de ce să mă plâng. Am fi putut în 14 ani deja să ne schimbăm denumirea, dar n-am vrut”, ne-a povestit Mihai Bumbeş, preşedintele Miliţiei.

Marele noroc al organizaţiei a fost că a reuşit să atragă un prim finanţator important, căruia i-a câştigat încrederea şi care i-a „legitimat” ca organizaţie.

Primele fonduri au fost asigurate de americani, iar apoi au urmat fondurile norvegiene. Majoritatea banilor primiţi au fost din străinătate, finanţările din România fiind mici ca valoare şi pentru proiecte mai mărunte.

„Cele mai uşor finanţabile sunt cele care ţin de educaţie şi nu deranjează, ateliere, ceva uşor, ceva comestibil or toate proiectele noastre mai civice mai militante, pfuu, foarte foarte greu sau deloc (…) În primul rând, ne-a ajutat foarte mult să zicem deschiderea americanilor. De acolo a plecat totul. A fost o româncă care a avut foarte mare încredere în noi. I-a plăcut foarte mult ceea ce facem, dar pentru că eram o organizaţie militantă şi la ei nu aplicase nici o organizaţie de tipul acesta şi atunci au avut încredere în noi, ne-au pus să facem un studiu pentru că le-am prezentat un proiect care vorbea de implicare cetăţenească şi a zis să facem un studiu despre activismul tinerilor din România, l-am făcut undeva, acesta a fost şi primul proiect, în noiembrie 2011-februarie 2012 şi de acolo a plecat totul. În baza acelui studiu s-au deschis alte proiecte. De acolo s-a tot construit. Am avut şansa aceasta care ne-a dat o perspectivă şi cumva ne-a legitimat pe zona asta, când te prezinţi: ce proiecte ai mai avut şi cine te-a finanţat. Asta te ajută”, ne-a povestit Bumbeş.

Miliția Spirituală se bazează foarte mult pe voluntariat. Momentan au renunţat la sediu din cauza costurilor prea mari.

„Nu mai făceam faţă pentru că nu aveam sustenabilitate. Azi ai proiect, mâine n-ai. E foarte greu pentru o organizaţie mică. Foarte puţini vor să se asocieze pentru că suntem o organizaţie care merge foarte mult pe acţiuni directe şi atunci e greu să-ţi pui numele pe Miliţia Spirituală pentru că nu vrei să ai probleme. În acelaşi timp noi refuzăm să luăm bani de la mari corporaţii, să mergem la ei să cerem bani. Noi încercăm pe CSR la firme mai micuţe, dar nu sunt şanse prea mari pentru că nimeni nu vrea să rişte. Se tem de controale, că vine statul peste ei”, a povestit preşedintele Miliţiei.

În prezent, organizaţia încearcă să atragă fonduri de la ambasade, singurele de la care a găsit deschiderea pentru finanţarea proiectelor pe care le visează. Din estimările lui Bumbeş, ar fi nevoie cam de 150-200.000 de euro pe an pentru ca organizația să se dedice cauzei sale fără grija zilei de mâine.

––––––––

Articol de Alexandra Pele. Alexandra a terminat Facultatea de Jurnalism la Universitatea din București și lucrează de peste 5 ani ca jurnalist pe subiecte economice.