În cei 25 de ani de existență, Fundația Concordia a ajuns una dintre cele mai mari și complexe organizații care dezvoltă servicii de integrare pentru copiii și familiile defavorizate din București și Prahova. În toți acești ani, peste 4500 de copii și tineri ai străzii sau instituționalizați au fost ajutați de echipa Concordia. Astăzi peste 200 de angajați lucrează direct cu 500 de copii, tineri și cu familiile acestora, pentru a-i scoate din sărăcie extremă.

 

Concordia_Iuda_Hanes_33

Am discutat cu Diana Certan, director executiv Comunicare și Fundraising în cadrul organizației, și cu Alice Stavride, director Concordia Development SRL, intreprinderea sociala dezvoltată de Concordia, pentru a vedea care sunt costurile reale ale unui astfel de program și cum se poate susține financiar.

Viziune și strategie dinamice

Pentru a fi în pas cu timpurile, board-ul și echipa de management a organizației au revizuit în urmă cu patru ani strategia. Atunci au făcut trecerea de la furnizori de asistență socială la furnizori de instrumente care îi ajută pe tinerii sprijiniți de Concordia să devenă autonomi și angajabili.

„Ne dorim foarte mult ca tinerii să nu fie asistați pe timp nelimitat, ci să intre într-o etapă a vieții lor în care să poată să-și construiască o familie și să devină autonomi”, spune Diana Certan, trecând în revistă portofoliul de proiecte ale organizației.

La ora actuală, Concordia gestionează în București un centru social cu o capacitate de 60 de locuri, un atelier protejat și mai multe locuințe sociale în care locuiesc 50 de tineri angajați sau în curs de angajare. În paralel derulează un program de job coaching pentru 90 de tineri care au părăsit sistemul instituționalizat sau care nu au domiciliu ori sunt foști deținuți.

Concordia_Iuda_Hanes_76

Cea mai mare concentrare de resurse este în județul Prahova, unde Concordia a construit cinci case de tip familial, două centre de servicii sociale și un centru de pregătire profesională, de care beneficiază, în total, peste 250 de copii. Tot la Ploiești, organizația a pus bazele Școlii de Meserii, un Centru de Educație și Formare Profesională, în care au fost acreditate cinci cursuri de calificare.

În anul 2011, organizația a înființat propria firmă, Concordia Development SRL, care a și pus bazele brutăriei Concordia din Ploiești, o întreprindere socială realizată exclusiv din fondurile organizației. Brutăria preia o parte dintre elevii școlii de meserii Concordia, asigurând astfel tranziția de la pregătirea teoretică la practică.

 

Concordia_Iuda_Hanes_52

Sursele de finanțare

Fiind parte din rețeaua Concordia International, cu sediul central în Austria, filiala din România încă mai beneficiază de donațiile direcționate de la Viena. Aproape 80% din donații vin din Austria, Germania și Lichestein, restul fiind donatori individuali sau corporate din România. Casele de tip familial sunt subvenționate în proporție de 60% de statul român, diferența fiind acoperită din donații sau din surse proprii. În ultimii ani, organizația a beneficiat și de finanțări private.

Concordia deține încă de la începutul anilor ’90 câteva proprietăți pe care le-au folosit pentru a-și dezvolta infrastructura, dar și pentru a obține venituri din închiriere. De altfel, în cei 25 de ani de existență, organizația a fost consecventă și nu a cedat tentației de a vinde proprietățile care, de altfel, reprezintă un punct forte pentru sustenabilitatea financiară. În viitorul apropiat, organizația va deschide un hostel și o cafenea în București, cu scopul de a diversifica sursele de venit, dar și de a crea locuri de muncă pentru tinerii pe care acum îi asistă.

Concordia_Iuda_Hanes_77

Relația cu partenerii și finanțatorii organizației

Diana Certan crede că relațiile și parteneriatele trebuie gândite nu neapărat din perspectiva nevoilor, ci a sustenabilității.

„Din păcate, nu există un limbaj comun între ONG și companii, nici viziune asupra sustenabilității. Dar lucrurile încep să se miște din ce în ce mai bine. S-a schimbat și atitudinea companiilor, care insistă pe colaborare și nu impun agenda organizațiilor”, spune Certan.

Concordia pare să fie printre organizațiile norocoase care au parteneriate solide, atât cu mediul privat, cât și cu parteneri instituționali din România. Dacă implicarea companiilor variază de la acordarea de sponsorizări până la trimiterea de voluntari pentru organizație, un semnal pozitiv vine și din zona instituțiilor publice. În septembrie 2015, organizația a încheiat un parteneriat cu Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești. Datorită acestui parteneriat, elevii liceului își pot derula stagiile de practică la brutăria Concordia, iar tinerii asistați de organizație, care își fac ucenicia în brutărie beneficiază de pregătirea teoretică în cadrul liceului.

Concordia_Iuda_Hanes_57

Brutăria Concordia, un pariu fără finanțare europeană

Alice Stavride, directoarea Concordia Development SRL, vorbește cu multă mândrie, dar și cu realism despre brutăria socială din Ploiești.

După cinci ani de producție și comenzi limitate (n. red: brutăria produce doar pe bază de comenzi ferme), brutăria a ajuns la o rată de sustenabilitate de 65%, eforturile ei și ale echipei cu care lucrează fiind concentrate pe autosusținere 100%. Organizația a folosit propria infrastructură și a primit câteva sponsorizări punctuale pentru a porni producția. În ultimii doi ani brutăria a angajat 14 tineri care au beneficiat de programele de coaching ale organizației și care au urmat cursurile Școlii de Meserii Concordia. Calificarea tinerilor în tehnici de panificație care folosesc maiaua naturală are avantajele și dezavantajele ei. Pe de-o parte, tinerii sunt calificați într-o tehnică foarte nișată, pe de alta sunt recrutați de alte firme de panificație care folosesc maiaua naturală în procesul de producție.

„Avem cinci tineri care au plecat pe poziții în afara organizației. Asta ne face nouă munca mai grea, cu menținerea echipei, dar ne și bucură. Înseamnă că acei tineri au învățat o meserie și că sunt autonomi”, spune Stavride.

O altă reușită a echipei care a înființat brutăria din Ploiești este obținerea certificării ISO la începutul anului 2015. Pentru Alice Stavride, certificatul ISO nu reprezintă doar o mare realizare, ci și o provocare pentru a menține aceleași standarde calitative, care nu vizează doar procesul tehnologic, ci și calitatea resursei umane.

Deși este departe de profit, brutăria Concordia primește semne pozitive de pe piață. Din anul 2015, produsele brutăriei pot fi cumpărate de la un punct de vânzare dintr-un mall din București, iar de la începutul anului, o parte din restaurantele din Ploiești au început să comande exclusiv de la brutăria Concordia.

Concordia_Iuda_Hanes_56

Concordia 25+

Diana Certan spune că organizația se pregătește pentru o nouă revizuire a strategiei. Chiar dacă a reușit să genereze proiecte foarte reușite în ultimele două decenii, Concordia se va orienta, în premieră, și spre zona finanțărilor nerabursabile europene. Portofoliul organizației este solid, iar abordarea integrată a intervențiilor la nivelul grupurilor vulnerabile poate fi replicată și finanțată din fondurile europene ce vor fi alocate României în exercițiul financiar 2014 – 2020. Certan speră ca în următorii ani autoritățile naționale să depășească nivelul discursurilor laudative la adresa inițiativelor Concordia și să încerce extinderea modelului de intervenție.

Concordia_Iuda_Hanes_85

 


Fotografii de Cosmin Sbarcea, hello@photographyx.ro